luni, 8 august 2016

Grădină Zoologică sau loc pentru dezvoltarea business-ului?

Am fost de multe ori la Grădina Zoologică din Chișinău, dar atât de indignată ca ieri nu am ieșit niciodată de acolo. 

Îți duci copiii la Zoo să vadă animalele și păsările, dar hop!, chiar de la poartă, te întâmpină frumos  o tanti care îți propune să-i cumperi celui mic ”un balonaș, să-i fie interesant cât s-a plimba”. Nu reușești bine să cobori scările de la intrare, că acolo te întâlnesc și mai mulți comercianți care îți propun nu doar baloane, ci și mașini, săbii, pistoale și diverse chestii inutile. 


În plus, dacă cel mic vrea să fie pictat pe față sau să i se facă un tatuaj cu henna, o domnișoară care abia așteaptcă ca fetița ta să se apropie de standul cu fotografii, îți și propune imediat serviciile sale.  Iar copilul începe a plânge, că vrea și el. Iar ție îți e rușine să nu-i cumperi ceea ce vrea, că se lasă cu scandal și... lumea vede și te vorbește cât ești tu de zgârcită că nu vrei să-i „iei copilului un balonaș. Că uite ce-i frumoasă Mașa asta. Și căluțul ista. Vrei fetița să ți-l cumpere mămica? Hai, doamnă, că nu-i scump”. 

Să vă spun despre locul de joacă amenajat pentru copii cred că nu mai are rost. Ar fi fost bine ca administrația să fi instalat câteva tobogane, leagăne și bănci, în loc să fi permis șarlatanilor să facă afceri pe teritoriul grădinii zoologice.

Îmi pare nespus de rău că nu am reușit să fac și câteva fotografii cu cei care își vând marfa la fiecare colț al zooparcului, dar eram atât de indignată că nici animalele nu le-am văzut bine. În plus, de animale chiar mi-i milă. Nu știu cât de bine sunt hrănite și cât de des li se face curățenie în cuști, dar presupun că nu se întâmplă prea des, având în vedere că în încăperea unde se află șerpii mirosea îngrozitor, în cuștile iepurilor era o murdărie de nedescris, iar cămilele și zebrele mâncau pietre de pe jos (poate e ceva normal...). 

Ce mi-a plăcut

  • Sunt locuri special amenajate pentru fumători.
  • Pe teritoriul grădinii zoologice e curat.
  • Lucrătorii au avut grijă să pună crengi cu frunze verzi în cuștile spre care bate soarele, pentru a proteja animalele.
  • E deschis și seara, până la ora 20:00. Astfel, poți merge acolo pe răcoare.

Deci, dacă decideți să mergeți la Zoo, nu ezitați să:

  • Vă înarmați cu multă răbdare.
  • Vă hrăniți copiii acasă, căci aici cea mai simplă înghețată costă 10 lei.
  • Luați de acasă apă, limonadă sau orice altă băutură. Explicația o găsiți mai sus.
  • Luați ceva de ronțăit. Cu siguranță, copiii vor vrea chipsuri, bețișoare și tot felul de gustări nesănătoase, care se vând pe teritoriul zooparcului.
  • Luați cu voi bani în plus. Mulți.

P.S. Un bilet de intrare la Grădina Zoologică costă 30 de lei. Pentru maturi. Pentru copiii până la 7 ani intrarea este gratuită.

Distracție plăcută să aveți!

Sursa foto - photos.casata.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu