vineri, 7 octombrie 2016

Alăptarea – un moft sau o necesitate?

Stelian are un anișor și 10 luni și încă e alăptat. De fapt, deși mănâncă de toate, pentru el laptele mămicăi e extrem de important, căci dupa fiecare mâncare, neapărat trebuie să bea și puțin lăptic. 

De cum a împlinit un anișor, cei din jur au început să mă preseze cu întrebarea: ”Cât ai de gând să îl alăptezi?”, iar acum deja alte întrebări își fac loc: ”Ei, da ce, o să-l alăptezi chiar până la doi ani?”, ”Da poate până va merge la școală?”, ”Da nu-i prea mare pentru alăptat?”, ”Da poate ajunge?”.

Culmea sunt unele afirmații adresate chiar piciului, care deja înțelege absolut tot ce i se spune: ”Fuuu, da-i caca!”, ”Da ești băiat mare deja!”, ”O să crești un mămos!”, ”Măi, papă-lapte, îți ajunge!”. Iar Stelian le răspunde: ”Fuuu, caca!” și suge pofticios din sân.

Acum mă întreb și vă întreb: de când laptele matern e ”caca”? Da, laptele de mamă, care e cel mai bun aliment ce-l putem oferi copiilor noștri! De când a devenit acesta un ”caca”? Și cine stabilește termenul cât trebuie să fie alăptat un copil? Societatea, rudele sau mama și copilul, care încă nu e pregătit să renunțe la ”țâțică” (vorba lui Stelian)? Și dacă eu am decis că îmi voi alăpta copilul până la doi ani și mai mult, sunt o mamă nenormală sau o mamă care a decis să-i ofere copilului său ceea de ce are el nevoie mai mult: laptele matern și multă afecțiune în timpul alăptării?

Sursa foto - AICI