marți, 28 februarie 2017

Despre educatorii/învățătorii care dau părinților teme pentru acasă

Marile sărbători sunt pentru mulți dintre părinții care au copii la grădiniță și la școală, adevărate zile de nervi și stres. De ce? Pentru că în preajma acestor zile (8 martie, Paște, Ziua Toamnei, Crăciun, etc) mămicile, dar și tăticii, nu trebuie doar să își pregătească locuința sau meniul pentru masa de sărbătoare, dar mai  trebuie să confecționeze împreună cu copiii și diverse decorațiuni, pe care să le prezinte la grădiniță sau la școală. 

Tind să cred că am dreptate atunci când spun că sunt zile de stres pentru părinți, căci foarte des i-am auzit pe mulți dintre ei  plângându-se pe educatori că, anume în această perioadă (și așa destul de dificilă), le mai dau și „teme pentru acasă”.


Eu am toată admirația pentru educatorii și învățătorii care au curajul să dea aceste „teme pentru acasă” părinților. 

1.Astfel, reușesc să-i mai „dezmorțească” pe mulți dintre părinți, care sunt de multe ori „pe lângă” și habar n-au de ceea ce se întâmplă la grădiniță, în grupa copilului lor sau ce face acesta zilnic acolo. 

2.De asemenea, în acest mod, educatorii/învățătorii reușesc să aducă părinții mai aproape de copil, căci în momentul confecționării acestor decorațiuni, între copil și părinte se crează o legătură emoțională foarte puternică. Copilului i se cere părerea, este ascultat și se simte implicat. 

3.Un alt motiv pentru care mă bucur că educatorii dau asemenea însărcinări este acela că încurajează întrecerea între părinți, în sensul bun al cuvântului.  Cu siguranță și tu, dacă ai un copil la grădiniță sau la școală și dacă ai meșterit vreodată o decorațiune pentru a o prezenta acolo, ai „tras cu ochiul” la celelalte lucrări, le-ai analizat și, dacă a ta nu a fost suficient de reușită, ți-ai promis că data viitoare vei face cea mai frumoasă decorațiune.

Nu știu cum e situația (la acest capitol) în grădinițele și școlile  de peste hotarele țării noastre, însă ceea ce se întâmplă la noi e ceva frumos. Părerea mea!


Dacă vrei să citești și alte articole scrise de mine, nu ezita să dai un like paginii de Facebook a blogului Sunt Mamă!

AICI și AICI poți vedea lucrările pe care le-am meșterit pentru grădiniță.