joi, 9 martie 2017

Pas cu Pas: confecționăm și înălțăm zmeie de hârtie

Ziua de 8 martie a fost perfectă pentru a iniția noi activități. 

Dimineața a început cu un mic dejun în sânul familiei, de care am profitat din plin (căci nu ni se întâmplă des să mâncăm toți împreună), dupa care a urmat tradiționala întrebare din partea Ceciliei: mama, ce jocuri facem azi?

 Din ajun încă vorbisem cu soțul să le facem copiilor zmeie din hârtie, astfel încât planul activităților pentru 8 martie era deja bine stabilit. 

Materiale necesare
Noi am optat pentru două modele de zmeie. Astfel, ne-am asigurat, în cazul în care unul dintre ele nu va zbura.

Primul model
  • Foaie de hârtie colorată
  • Sfoară
  • Foarfece
  • Lipici
  • Riglă și creion simplu
  • Două bețe sau vărguțe nu prea groase.
Al doilea model
  • Foaie de hârtie colorată
  • Ață
  • Lipici
  • Foarfece
Cum se confecționează
La început, îmi părea extrem de dificil, dar asistată de soțul meu și de copii, confecționarea zmeielor s-a dovedit a fi chiar foarte simplă.

Primul model
  • Pentru început, stabilește dimensiunile zmeului, dar ai grijă ca partea din față să fie mai scurtă, iar cea din spate – mai alungită.  
  • Decupează apoi zmeul. 
  • În dependență de mărimea zmeului, din cele două bețe, fă o cruce, care să se potrivească perfect cu dimensiunea zmeului. Acesta va fi scheletul. 
  • Prinde apoi scheletul pe zmeu, cu ajutorul unei ațe. 
  • Imaginea de mai jos îți arată exact ce trebuie să faci! 
  • Decorează-l dupa imaginație, dar ai grijă să-i prinzi și o coadă, care va ajuta zmeul  să zboare.
  • Pentru a ajuta zmeul să zboare, de cele trei laturi de sus, leagă câte o bucată de sfoară, apoi îmbină sforile la mijloc, printr-un nod, dupa care leagă de ele un capăt al ghemului de sfoară.
Zmeul este gata!

Din păcate, nu prea am avut parte de vânt puternic, dar și pentru că acest zmeu era un pic mai greu, nu prea a zburat foarte sus. Oricum, copiii s-au bucurat de el. 


Al doilea model
  • Din foaia de hârtie colorată, de cupează un pătrat.
  • Îndoaie apoi colțurile acestuia, asemeni unui avion de hârtie.
  • Folosește bucăți de lipici pentru a întări marginile zmeului.
  • Fă câte o gaură în interiorul aripilor, dar și la coada zmeului.
  • De aripile zmeului leagă câte o bucată de ață, de 20 de cm, apoi îmbină ațele al mijloc. De acestea vei lega mai apoi un capăt al ghemului de sfoară.
  • A mai rămas să meșterești coada zmeului, din fundițe făcute din hârtie colorată.
  • Prinde apoi coada și lansează zmeul.
Acesta este mult mai colorat decât precedentul, dar trebuie să recunosc că e și mai simplu de confecționat. Copiii au fost încântați de el pentru că, fiind mult mai ușor, a zburat sus de tot.

Înainte de a lansa zmeie, asigură-te că vântul este suficient de puternic pentru a le înălța cât mai sus.

Spor la meșterit!

Dacă vei confecționa și tu asfel de zmeie pentru copiii tăi, aștept să îmi arăți rezultatul!

Iar pentru a vedea și alte idei interesante, dar și diverse sfaturi, nu ezita să dai un like paginii de Facebook a blogului!