sâmbătă, 29 aprilie 2017

Proiect creativ: Suvenir handmade, cadou colorat pentru 1 mai

Pe plaiul nostru există o mulțime de tradiții frumoase care, odată cu modernizarea, au fost date uitării. Astfel de tradiții, aproape necunoscute nouă, avem și pentru ziua de 1 mai. În unele zone ale țării, pe lângă faptul că este marcată Ziua Internațională a Muncii, zi declarată liberă, mai sunt practicate și obiceiuri lăsate din moși-strămoși. Unul dintre acestea este acela că fetele mari și flăcăii, în dimineața zilei, se spală pe față cu rouă, pentru a avea un ten frumos și curat. 

O altă tradiție, care mi-a atras atenția într-un mod deosebit, spune că în această zi persoanele care se iubesc își trimit una alteia câte un suvenir. Acesta reprezintă rămurele de copaci, împodobite cu panglici de hârtie colorată.

M-am gândit ca în acest an să punem în practică și noi acest obicei frumos și, împreună cu copiii, să meșterim astfel de suvenir pentru tati, persoana pe care cei mici o iubesc cel mai mult (și mami la fel).

Deci, ceea ce am reușit să facem, noi zicem că e frumos, dar cel mai important, e din suflet. Nu am folosit rămurele, ci am confecționat singuri floricele din hârtie colorată, pe  care le-am pus într-un recipient de la picăturile oftalmologice, am personalizat suvenirul cu un mesaj frumos și darul e gata! Așteptăm ziua de 1 mai pentru a-i dărui cadoul tăticului, deși el deja l-a văzut și apreciat (dar e secret, căci copiii nu știu despre asta).

Dacă și tu vrei să meșterești asemenea daruri pentru 1 mai, nu-ți rămâne decât să faci rost de hârtie colorată, câteva scobitori de lemn, un recipient micuț pe care-l vei folosi pe post de vază și lipici. În rest, cum imaginația nu are limite, poți confecționa din aceste materiale cel mai frumos dar de 1 mai.

Spor la muncă!

Pentru a vedea și alte idei de proiecte creative, cât și jocuri pe care să le faci cu copiii, nu ezita să dai un like paginii de Facebook a blogului sau să mă urmărești pe Instagram.