miercuri, 17 mai 2017

Hai să desenăm! Picturi magice cu griș colorat

Mie grișul îmi amintește de copilărie. Îl mâncam cu lapte. Era un deliciu. Copiii mei nu au știut ce înseamnă griș până când Cecilia a mers la grădiniță. De atunci, de câteva ori mi-a cerut să i-l prepar și acasă. Un pachet de griș ajunge pentru un an întreg, însă eu i-am găsit o altă utilitate – l-am folosit la pictură. Să știți că e o metodă destul de interesantă, zic eu, iar Cecilia chiar a fost foarte entuziasmată să deseneze cu griș colorat.

Materiale necesare

  • Griș
  • Colorant
  • Clei PVA
  • Pensulă
  • O foaie de hârtie

Cum se pictează

  • Pentru început, amestecă grișul cu colorant. Dacă vei folosi colorant lichid, ai grijă să amesteci bine, căci se vor forma cocoloașe. Apoi lasă-l la uscat.
  • Urmează etapa cea mai interesantă: copilul trebuie să deseneze pe o foaie de hârtie orice își dorește. Noi am desenat o inimioară, un soare și un curcubeu.  În locul vopselelor se folosește clei PVA.
  • Peste desen se presară apoi griș colorat. Dacă vrei ca cel mic să obțină un desen în mai multe culori, aplică treptat grișul. Noi desenam câte un pic, apoi Cecilia presăra griș, dupa care mergeam mai departe cu desenatul.
  • La final, se îndepărtează surplusul de griș, prin scuturare.
Rezultatul? Un desen frumos și colorat.



Trebuie să știi însă că desenul nu este durabil și se va exfolia în timp. Pentru diversitate, totuși, eu cred că e destul de interesantă această metodă. Unde mai pui că desenul cu griș dezvoltă creativitatea și motricitatea fină a copilului.

Spor la desenat!

În ACEST articol am scris despre alte metode interesante, cu ajutorul cărora copiii pot descoperi farmecul picturii.


Dacă ți-a plăcut acest articol, nu ezita să dai un like paginii de Facebook a blogului sau să mă urmărești pe Instagram, unde voi veni cu alte idei utile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu