luni, 5 iunie 2017

Mariana Macovei, bloggeriță și mămică de gemeni: „Scriu mai mult din perspectiva de mamã, pentru cã la moment asta sunt, asta simt şi vreau sã scot din mine tot ce-i mai bun”

Mariana Macovei este mămica a doi băieței gemeni, pe care îi crește cu multă dragoste, alături de soțul său. Mereu am crezut că mamele cu gemeni au nevoie de superputeri, iar când am cunoscut-o mai bine pe această mămică iubitoare, care vorbea cu atâta duioșie despre copiii săi, am și luat-o la întrebări. 

Pe lângă asta, Mariana este și bloggeriță, scriindu-și gândurile, trăirile și opiniile pe paginile blogului Sentimentalista. Tot acolo cititorii săi găsesc și diverse idei de jocuri și activități, pe care le pot face cu copiii lor. 

Despre familie, mămicie și blog, Mariana a acceptat cu amabilitate să-mi povestească la rubrica „La o cafea cubloggerii”. 

Mariana, povestește-ne despre familia ta.
Suntem o familie simplã, suntem veseli şi aventurieri. Suntem pãrinţi de bãieţei gemeni şi suntem foarte mulţumiţi de aceste luminiţe ĩn viaţa noastrã, care ne lumineazã sufletele.

Ești mamă de gemeni, băieți. Cum sunt copiii tăi?
Cred cã aveam vreo 16 ani când am vãzut o mãmicã cu gemeni care se jucau ĩntr-un pãrculeţ. atunci m-am gândit cã mi-ar plãcea sã am şi eu gemeni. Când am rãmas ĩnsãrcinatã, nu m-a gâdilat niciun gând c-aş putea avea 2 embrioni sub inimã, şi uite cã la ecografie ni s-a spus „o sã aveţi gemeni”. Tadam!!! Cumva, toate dorinţele noastre ne urmãresc şi la timpul potrivit ţâşnesc ĩn viaţa noastrã. E minunat sã fii mãmicã de gemeni, e greu la ĩnceput ,pânã se formeazã o obişnuinţã. Apoi, le-am luat pe toate ca ĩmpliniri, nu ca pe datorii. Asta m-a fãcut sã vãd lucrurile altfel decât imposibil de greu cu 2 copii deodatã.

Băieții  sunt deja mari, merg la grădiniță. Când ți-a fost mai dificil cu ei: atunci când erau bebeluși, sau acum, când sunt la etapa nu-urilor și a dece-urilor?
Uneori nu-mi vine sã cred cã au crescut aşa de repede.  Cel mai greu mi-a fost perioada lor dintre 2 şi 3 ani. Pe perioada bebeluşiei, eu am fost o mamã foarte posesivã. Eram geloasã când ĩi luau alţi adulţi. Voiam eu sã-i iubesc tot timpul, sã-i ţin ĩn braţe,s ã le vorbesc, eu, eu, eu!!! Normal cã, ĩn acest ritm, am obosit foarte tare. Pãi şi uite, când au fãcut ei 2 ani, eu eram stoarsã de putere, de rãbdare, de empatie. Reacţionam inconştient la cererile lor şi la plânsul lor. Pân'am ĩnţeles cã mingea grea pe care ĩncerc sã le-o pasez lor, trebuie de fapt sã mi-o arunc mie.
Am ĩnceput sã mã gândesc mult la mine, la reacţiile mele şi mi-am dat seama cã de fapt copiii ĩncearcã sã mã ajute sã ies din colivia mea. Nu e uşor deloc sã ieşi din confortul personal, dar e fascinant sã te cunoşti pe tine. De atunci, de cele mai multe ori, pot face faţã emoţiilor lor. Dar mai am zile, momente când nu ştiu sã gestionez corect nici cel mai nevinovat cuvânt al lor.

De care momente (din perioada când erau bebeluși) îți este cel mai tare dor?
Chiar zilele astea mã gândeam ce nostalgie am pentru perioada ceea, cãnd erau bebeluşi.  Mi-e dor de tot ce-a fost, de cei 50 de centimentri perfecţi, de primul zâmbet, de privirile lor dumnezeieşti, de ţinutul ĩn braţe, de prima bãtaie din palme, de primul râs colorat, de prima gângurealã, de veselia lor inocentã. De fiecare clipã, mai puţin de nopţile albe şi durerea eruperii dinţişorilor.

Care a fost cel mai dificil moment pe care a trebuit să-l gestionezi cu copiii tăi?
Mi-a fost foarte greu sã-i ascult plângând. Şi acum uneori mi-e greu. Mi se pãrea cã suferã enorm, mi se sfâşia inima. Ĩncercam sã-i opresc din plâns, pân' am ĩnţeles cã plânsul e foarte bun, el spalã toate supãrãrile. Dar chiar şi aşa, mi-a fost greu sã primesc plânsul lor ĩntr-o stare de zen. Asta este şi cea mai mare provocare a pãrinţilor, sã-şi arate iubirea atunci când copilul e supãrat, plânge, loveşte. E uşor sã-ţi iubeşti copiii când ei sunt numai lapte şi miere!!!

Cum îți crești copiii? Cum îi educi?
Citesc cãrţi pentru pãrinţi, citesc articole dedicate acestei teme, dar am rãmas fidelã unui tip de parentaj. Mã uit la mine ca la un copil. Ţin cont de ce mi-a fost fricã, de greutatea refuzurilor, de ruşinea pe care-o simţeam, de bucuriile pe care le-am simţit. Noi, adulţii,u itãm cã am fost copii, dar amintirile acelei perioade ne vor face sã ne creştem copiii cu iubire şi ĩnţelegere. Eu ĩncerc sã le fiu tot timpul alãturi, ĩncerc sã mã dezbrac de haina pedagogicã (nu-mi reuşeşte ìntotdeauna), sã-i fac să se simtã iubiţi, apreciaţi şi dornici sã exploreze lumea. Nu vreau sã fie descurajaţi de propriile puteri. Vreau sã meargã pe picioarele lor, sã facã urme noi pe nisipul vieţiii, nu sã calce pe-ale noastre. 


Perioada maternității te-a făcut să te neglijezi cumva pe tine, ca femeie? Cum ai reușit până acum să le împaci pe ambele?
Pe mine maternitatea m-a fãcut mai frumoasã ca femeie. Mi-au dispãrut coşurile, o datã cu ele au dispãrut multe din complexele mele, nu mã simt atât de ĩncãrcatã psihologic. De neglijat, am neglijat, recunosc. N-aveam timp uneori sã spãl pãrul, de aranjat nici nu mai zic. La rimel, rujuri, farduri nu prea ajungeam, erau prea sus :). Uneori mã afecta "neglijenţa" asta, uneori nici ĩn oglindã nu mã priveam. Dupã un an – doi am revenit la trusa mea de machiaj. Mai cumpãram o rochie, un sutien şi asta-mi ridica feminitatea pe piedestal.

Câte ore are ziua unei mame cu doi copii?
Cred cã dacã mamele ar prinde peştişorul de aur, i-ar cere timp. Mai mult timp sã reuşeascã sã le facã pe toate. Am ĩnţeles cã nu pot sã le reuşesc pe toate. Eram tare frustratã când ĩmi planificam treburile şi ieşea o mare brânzã. Am renunţat sã le fac pe toate. Marea parte a timpului este dedicatã copiilor, de fapt cumva şi mie, pentru cã acest timp ĩmi ţese amintiri. Ĩnsã, mã strãdui regulat sã-mi dau şi mie timp. Eu am nevoie sã scriu, sã citesc, sã croşetez uneori, sã privesc un film, sã privesc ĩn tavan. Asta mã face sã mã simt bine!!! Nu fug dupã timp pentru c-aş pierde prezentul.

Cât de importantă este susținerea soțului în creșterea copiilor? Cum stă familia voastră la acest capitol?
Dupã mine, fãrã soţul meu n-aş fi astãzi o mamã relaxatã şi ĩncrezãtoare. Soţul meu mã ajutã foarte mult, se implicã cât poate ĩn creşterea copiilor. Pe mine mã susţine ìn tot ce fac, mã ĩncurajeazã sã-mi urmez visele. Tata e primul şi cel mai mare exemplu bãrbãtesc pentru  copii. De aceea e importantã consolidarea unei relaţii frumoase cu tata. Soţul meu se dedicã, chiar dacã are puţin timp liber la dispoziţie. Are rãbdare sã le explice, sã-i asculte, sã-i ĩncurajeze. Copiii internalizeazã toate aceste interacţiuni, care le vor servi pe viitor ĩn crearea relaţiilor. Ş-apoi, cât tata e cu copiii, mama se bucurã de libertatea care i se oferã.

Ești și bloggeriță. Maternitatea te-a motivat cumva să începi a scrie pe blog? Cum a apărut acesta?
Eu scriu de când mã ţin minte. Ĩn mintea mea se scrie tot timpul. Am avut mereu jurnale ĩn care scriam tot ce simţeam, ce mi se-ntâmpla, ce-mi doream. Pe blog am ĩnceput sã scriu ĩn iunie 2015. Eram curioasã cum e sã ai blog. Tot curioasã am rãmas. Mã simt foarte bine când scriu, deoarece prin scris ĩmi permit sã-mi analizez trãirile, fricile, mã descarc de tensiuni, gândesc cum aş vrea sã fie. Scriu mai mult din perspectiva de mamã, pentru cã la moment asta sunt, asta simt şi vreau sã scot din mine tot ce-i mai bun. Scrisul mã ajutã sã cresc moral, sã fiu mai bunã!

Eu sunt o femeie sentimentalã, pasionalã, mã lipesc de tot ce ĩnseamnã emoţie. Şi aşa am fost ĩntotdeauna. Mulţi ani mi-am reprimat sentimentele din diverse motive inventate, de vreo 2 ani le dau aripi emoţiilor mele, sã zboare prin mine, sã mã cunosc. Scrisul este fiinţa mea interioarã, de aceea numele blogului exprimã caracterul meu autentic.

Este blogul un refugiu pentru tine?
Este un refugiu, un cuibuşor doar al meu. Mã caut şi mã gãsesc ĩn cuvinte, mã iubesc şi mã iert prin scris. E o oglindã care mã vede şi mã acceptã aşa cum sunt!

Ce ai învățat în acești doi ani de când ai blogul?
Am ĩnvãţat ĩn primul rând sã fiu sincerã cu mine. Nu mi-am propus ca blogul sã fie comercial, sã scriu ceva ce nu simt doar ca sã placã cuiva. O invitaţie la sinceritate pe care am acceptat-o şi mi-o asum. Eu scriu pe blog multe trãiri interioare şi e şi asta o expunere, dar mi-o asum. Tot scriind pe blog, mi-am dat seama cã ceea ce vreau sã fac mai departe este sã scriu, mi-am gãsit vocea, dacã pot sã spun aşa. Blogul mi-a oferit oportunitatea sã ĩntâlnesc câţiva oameni buni, frumoşi, cu sufletele mari, iar pentru o sentimentalistã ăsta e desertul sufletului.

Mulțumesc mult pentru că ai acceptat să-ți deschizi sufletul față de cititorii blogului Sunt Mamă și mi-ai permis să te invit la o cafea, ca între bloggerițe! Mult succes în tot ceea ce urmează să faci și noi descoperiri pe tărâmul maternității, alături de familia ta frumoasă!

Pe Mariana o poți citi AICI, iar pentru a vedea și alte interviuri la rubrica „La o cafea cu bloggerii”, dă un like paginii de Facebook Sunt Mamă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu