joi, 4 ianuarie 2018

Cărțile mele cu rețete – un pas către alimentația corectă


În mediul online există numeroase articole care ne învață cum să ne alimentăm corect pentru a fi sănătoși. Găsim și diverse food-bloguri și site-uri cu rețete, care au scopul să ne învețe arta culinară. Am și eu pe blog o rubrică dedicată alimentației – Bucătărim, iar articolele de aici au printre cele mai multe accesări. Asta însă nu mă face food-blogger, căci am încă multe de învățat în acest domeniu. 

Atunci când ne așezăm la masă, vreau să ofer familiei cele mai delicioase și sănătoase bucate, de aceea de-a lungul timpului mi-am cumpărat mai multe cărți cu rețete. Uneori m-am înspirat din ele, alteori am pregătit mâncarea după cum am învățat acasă la mama, dar de fiecare dată alor mei le-a plăcut, iar asta e cel mai important. 

Începând cu 2018 vreau să prepar mâncarea învățând noi rețete, iar cărțile, spre deosebire de unele site-uri dubioase, îmi par mult mai credibile. Vreau să-ți arăt și ție de unde va veni sursa mea de inspirație.


Carte de rețete pentru elevi de la Centrul de Nutriție Theia
Din această carte voi învăța să prepar iaurt grecesc cu diverse bunătățuri, păpănași cu brânză, terci din fulgi de ovăz, cheesecake, puding din kiwi, toast cu avocado, roșii și ou, ciocolate , mousse din peanut butter și iaurt, somon cu salată grecească, piept de pui cu avocado pe o frunză de iceberg, wrap cu ton și omletă cu roșii și cașcaval. Sunt rețete simple, pe care neapărat le voi face cu copiii mei, căci fiecare fel de mâncare se prepară foarte ușor.


Seria de reviste „Bucătăria de Acasă”
Câțiva ani am fost abonați la această revistă. Țin minte cum așteptam fiecare lună să vină poșta mai repede, să vedem ce rețete mai propun autorii cărții. Îmi plac aceste cărțulii pentru că în ele întotdeauna găsesc rețete de bucate „ca la mama acasă”.


Rețete de post și sărbători creștine de Maria Cristea Șoimu
Noi obișnuim să ținem toate posturile de peste an și zilele de vineri și miercuri. Se mai întâmplă să fim în pană de idei și să nu știm ce să mai pregătim de mâncare sau să ne dorim să mâncăm ceva mai deosebit  și atunci apelăm la această carte de referință pentru bucătăria tradițională românească. Găsim în ea nu doar rețete de post, dar și diverse delicii culinare specifice sărbătorilor – Paște, Crăciun, etc.


Bucate vechi și noi la moldoveni
Cartea include 1200 de rețete de diverse bucate ce sunt preparate în țara noastră. E imposibil să nu găsesc în 189 de pagini  ceva și pe gustul nostru.


Traista cu bucate din Moldova adunate de Maria Mândru – Crudu
În carte găsim informații despre importanța fructelor și legumelor, despre particularitățile nutritive și valoarea produselor de origine animalieră, dar și sfaturi despre cum să pregătim corect o masă de sărbătoare.  Bineînțeles, nu lipsesc nici rețetele, împărțite și ele pe categorii.


Rețete pentru familia noastră de Elena Oprița
Cartea este un ghid practic pentru gospodine și include nu doar rețete, dar și diverse sfaturi despre importanța alimentației, cum când și cât mâncăm și cum să pregătim corect alimentele.  Îmi place mult cartea că este divizată în capitole: mâncăruri scăzute, salate, pateuri, paste, supe, ciorbe, deserturi, conserve pentru iarnă și diverse.


365+1 rețete de Mircea Georgescu
Din această serie noi avem 3 cărți: Rețete exclusive pentru carnivori, Rețete exclusive pentru vegetarieni și Alte rețete alese din lume culese. Toate îmi sunt sursă de inspirație atunci când nu mai știu ce să pregătesc și cu ce să-mi uimesc familia. 


Aceste cărți mă vor ajuta și în 2018 să pregătesc cea mai sănătoasă mâncare pentru familia mea, dar și să aduc pe blog cele mai delicioase rețete. 

Voi cum preparați mâncarea, dupa rețete sau „la ochi”?


Pentru a vedea și alte recomandări, nu ezita să dai un like paginii de Facebook a blogului, dar și să mă urmărești pe Instagram și Pinterest.

Sursa fotografiei principale - Unsplash

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu