miercuri, 10 ianuarie 2018

Ce poate face un copil cu câteva piese de constructor


Dacă mă întrebi care este jucăria preferată a copiilor mei, îți voi răspunde fără să mă gândesc prea mult – constructorul. De când au început să stea pe șezute le-am cumpărat această jucărie și deja de 3 ani se joacă cu ea. Mi-au demonstrat că imaginația copiilor nu are limite, căci uneori le vin atâtea idei de a se juca cu aceste piese, că noi rămânem uimiți. Dar nu ne rămâne decât să ne bucurăm, căci știm bine că jocul este cel mai bun și ușor mod de a invăța.  Absolut orice joc cu piesele de constructor le dezvoltă celor mici atenția, coordonarea ochi-mână, motricitatea, concentrarea, limbajul, atenția, gândirea logică.

Un altfel de puzzle
Cu ajutorul pieselor de constructor le organizez uneori copiilor un altfel de puzzle. Ideea e cât se poate de simplă: pe o bucată de carton aranjăm piesele, trasăm conturul acestora, dupa care le transferăm într-un coș. Copiii trebuie mai apoi să găsească pe carton locul potrivit fiecărei piese.


Labirint din constructor
Nu există jucării mai potrivite pentru a fi transformate în labirint decât piesele de constructor. Vă spuneam că imaginația nu are limite, așa că puteți face și voi labirinturi în orice formă vă doriți.


Construiesc praguri pentru jucării
Nu știu de ce le place atât de mult această activitate, dar foarte des construiesc din piesele de constructor praguri, dupa care ajută jucăriile să le urce și să le coboare.


Construiesc brazi
Dacă tot suntem în perioada sărbătorilor de iarnă, aproape în fiecare zi copiii construiesc brazi de diverse dimensiuni și forme. Nici nu mai e nevoie să-i împodobim, la cât de colorați sunt!


Stelian își construiește mașini
Oare cărui băiat nu-i plac mașinile? Stelian se joacă zilnic cu ele, mai ales că și le poate face din piesele de constructor. Le construiește de forme diferite, de culori diferite, se enervează pe ele că nu le poate atașa roți, le dezmembrează și face altele. E așa haios când îl admiri dintr-o parte!


...Și roboți
Mai nou, a început să-și construiască și roboți din piesele de constructor. Partea bună e că îi poate face de orice dimensiune își dorește. Partea rea e că, dacă nu e atent, îi poate strica destul de repede.


...Și turnuri, și piramide, și bărci
Evident, din astfel de piese foarte ușor se construiesc bărci, piramide și turnuri. Ce zici de o călătorie în Egiptul Antic? :)



+O altă idee frumoasă
Mi-a plăcut tare mult ideea propusă de bloggera Cristina Oțel. Noi încă nu am încercat-o, dar am inclus-o în lista din Cutia cu Activități pentru anul 2018. Nu-ai așa că e o idee minunată? 

Dar copilul tău ce jucării preferă?

Pentru a vedea mai multe idei de jocuri, nu ezita să dai un like paginii de facebook a blogului și să mă urmărești pe Instagram și Pinterest.

Sursa fotografiei principale - Pixabay

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu