vineri, 18 mai 2018

„Cartea Nunții” de Danion Vasile


În această dimineață am citit ultima pagină din „Cartea Nunții” de Danion Vasile. E una dintre cărțile pe care am citit-o înainte de căsătorie și care m-a ajutat mult să fac o alegere corectă atunci când m-am măritat.  Fiind dupa o relație de câțiva ani, în momentele acelea eram dezorientată, iar aceată carte mi-a adus lumină în suflet, ajutându-mă să-mi găsesc echilibrul și să înțeleg că, despărțindu-mă de acel băiat, am făcut cea mai bună alegere. 

Acum, recitind-o, m-am revăzut pe mine adolescentă, mi-am analizat toate acțiunile pecare le-am făcut până acum legate de familie și din nou am înțeles că am făcut cea mai bună alegere căsătorindu-mă cu Sergiu, alături de care creștem doi copii și o casă.

„Cartea Nunții” de Danion Vasile se adresează tinerilor din zilele noastre, în mod deosebit fetelor, dar nu sunt trecuți cu vederea nici băieții. Conține diverse sfaturi pentru a găsi perechea potrivită pentru cei care vor să se căsătorească și vor să întemeieze o familie creștină. 


Autorul nu propune rețete de fericire, ci doar, cu exemple bine argumentate, ne spune cum ar trebui să procedăm din punct de vedere creștinesc, în anumite situații din adolescență sau chiar din sânul familiei. 

Îmi place foarte mult felul în care Danion Vasile își descrie soția și câte cuvinte frumoase îi adresează, anume pentru a arăta tinerilor că e posibil să întemeiezi o familie doar dacă îți recunoști propriile greșeli și nu aștepți ca cel de alături să facă primul pas: „Te iubesc, Claudia mea! Și iubirea pe care ți-o port m-a făcut să scriu cartea de față, pentru a întinde o mână de ajutor celor care vor să pornească pe calea nunții, dar au rețineri, temeri, prejudecăți. Tu ești lumea mea, ești visul meu...”.

În carte vei găsi capitolele: Povestea vulturilor aurii, Să stăm de vorbă..., Despre mirajul sexualității, De ce să mă căsătoresc?, Despre Goana dupa aurul nunții sau western-ul măritișului, De ce nu ne ajută Dumnezeu?, Despre fotomodele și Don Juani, Geniul și femeia de serviciu, Banii vorbesc!, Despre influența prietenilor, Părinții: prieteni sau dușmani, Binecuvântarea preotului, Despre vrăjitoare și dezlegarea cununiilor, Despre dragostea trupească, Scrisoare către tinerii secolului XXI, Dacă știam că o să ne cetăm atât..., Un examen cu mulți restanțieri, Cuvinte către cei care vor să se recăsătorească, ...dar bărbatul este mai egal decât femeia..., Cum să mă pregătesc pentru căsătorie?, Dumnezeu e băiat de cartier..., Povestea unei căsătorii. Din titlurile acestora cred că îți dai seama cu ușurință despre ce e vorba în carte și cât de actuale sunt aceste teme.


Apreciez faptul că Danion Vasile, în „Cartea Nunții” a ales să vorbeasă tinerilor sincer, ca unor prieteni, folosind un limbaj simplu, pe înțelesul tuturor. Pe alocuri poate a fost cam dur sau prea direct, însă aceasta îi dă și mai mult farmec cărții, creând impresia că stai la discuții cu un prieten.

Deci, dacă aveți nevoie de câteva sfaturi prietenești, chiar și căsătorite fiind, nu ezitați să citiți cartea! E potrivită și pentru a o dărui unei fete sau unui băiat care se pregătește de căsătorie sau la nuntă, în loc de flori.

Pentru a vedea și alte recomandări de carte, nu ezita să apreciezi cu un like pagina de Facebook a blogului. De asemenea, mă găsești pe Instagram, Youtube, Pinterest și Facebook.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu