luni, 21 mai 2018

Ce s-a aflat în bagajul meu de maternitate


Zilele astea cineva m-a rugat să-i fac o listă cu lucrurile de care am avut nevoie la maternitate. Cu câteva luni în urmă mai intocmisem o asemenea listă, pentru o prietenă care urma să nască. M-am gândit că, în cazul în care va trebui să scriu din nou această listă, să o am deja pregătită, la un click distanță, așa că astfel a luat naștere acest articol.

La prima naștere eram ca picată din altă galaxie, habar n-aveam câtă dreptate avea medicul la care urma să nasc, atunci când îmi spunea să am bagajul pregătit.  Deși aveam totul cumpărat, am lăsat totul pe ultima sută de metri și mi-am pregătit geanta pentru maternitate cu câteva zile înainte de a naște. Bineînțeles, aveam lista făcută, dar nu și bagajul, iar multe din lucruri le-am uitat acasă.

La a doua naștere eram deja cu tema pregătită. Chiar dacă aveam o naștere planificată, la 7 luni de sarcină bagajul de maternitate mă aștepta cuminte lângă ușă, cu toate cele necesare. Nu mi-am luat nici un lucru în plus.

Și da, eu nu cred că nu trebuie să cumpărăm din timp lucrurile pentru bebeluș, că s-ar putea cine știe ce întâmpla. Eu pentru ambii copii am cumpărat haine, scutece, biberone, chiar de cum am aflat că sunt însărcinată. Și a fost totul bine, slava Domnului!

La fiecare naștere am avut două genți – una cu lucruri pentru mine și alta – pentru bebeluș. Care din ele a fost mai voluminoasă, nu mai țin minte, dar îmi amintesc perfect emoțiile care le aveam atunci când aranjam fiecare lucrușor.


Iată ce a inclus geanta mea pentru maternitate:
  • Lengerie curată pentru pat –  a fost tare importantă pentru mine, căci m-a făcit să mă simt „ca acasă”.
  • Două cămăși de noapte – în una am născut, iar pe cealaltă am purtat-o dupa naștere.
  • Cămașă (pentru alăptat) și sutien pentru alăptat – cămașa mi-a fost de mare ajutor la prima naștere, când sânii erau umflați și nu suportam nici un fel de sutien. La a doua naștere mi-a fost de ajutor sutienul, care ținea pieptul „la loc”, dar era comod la alăptat.
  • Chiloți și scutece de unică folosință pentru maturi – ambele nașteri au fost prin cezariană, astfel încât am avut nevoie de vre-o 6 scutece mari, pe care le-am schimbat des în prima zi. Dupa asta am purtat chiloți.
  • Un halat comod, pe care l-am purtat atât în sala de naștere, în timpul travaliului (îmi era ba cald, ba frig), dar și dupa naștere.
  • Papuci de cameră și ciorapi. Eu sunt tare friguroasă, de aceea am avut nevoie de ciorapi.
  • Absorbante de noapte, cu multe picături. Cumpără-le pe cele mai mari, o să-ți prindă bine în primele zile.
  • Pelinci de unică folosință – mie mi-au fost de mare ajutor, căci le-am pus sub mine dupa naștere și nu am pătat de sânge cerșafurile.
  • Prosop pentru baie, pentru mâini și față.
  • Gel de duș, săpun pentru mâini, pastă și periuță de dinți. Eu am stat trei zile și două nopți în spital, așa că nu am avut nevoie de șampon (mai ales la a doua naștere, care a fost cezariană planificată), dar dacă crezi că îți va fi necesar, ia-l și pe ăsta.
  • Deodorant.
  • Hârtie igienică, șervețele uscate și șervețele umede (simple).
  • Pieptene, o oglindă (mie îmi era interesant dacă nasul o să-mi rămână la fel de mare dupa naștere, astfel că mi s-a părut absolut necesar să am la mine o oglindă) și elastic.
  • Cremă pentru răni cauzate de alăptare – la prima naștere mi-a fost de mare ajutor Bepanthen-ul, pe care l-am aplicat pe sfârcuri, iar dupa a doua naștere pur și simplu nu am avut nevoie de el.
  • Veselă – farfurie, cană și lingură.
  • Încărcătorul pentru telefon și actele necesare pentru naștere (polița de asigurare, carnetul perinatal cu toate analizele, investigațiile și ecografiile înregistrate, buletinul de identitate și certificatul de căsătorie).


Iată ce a inclus geanta pentru bebeluș:
  • O păturică moale și călduroasă – am născut toamna și iarna și mi-a fost de mare ajutor.
  • 4 seturi de hăinuțe, care includeau body, ștrampi (sau pantalonași cu botoșei sau salopetă), bluziță, ciorăpei, mănușele și căciuliță.
  • 4 pelinci de bumbac și 4 de unică folosință, pe care le puneam sub bebe atunci când îi schimbam scutecul.
  • Scutece pentru nou-născuți – eu am cumpărat un pachet mare.
  • Bețișoare de vată și discuri demachiante.
  • Șervețele umede pentru copii.
  • Ulei de corp pentru copii.
  • Verde de briliant – idee nu am dacă acum se mai utilizează acesta în maternități, dar atunci când am născut eu, am avut nevoie de un flaconaș cu verde de briliant.
  • Cremă sub scutec.
  • Ser fiziologic în doze unice.
  • Biberon  și lapte praf – în primele ore nu am alăptat, astfel că ambii copii au fost hrăniți cu lapte praf. Nu încurajez acest lucru, dar atunci nu aveam o alternativă.
  • Picături contra colicilor – mie mi s-au cerut, le-am avut și mi-au fost de ajutor.
Sper că nu mi-a scăpat nimic și că această listă va fi utilă unei tinere mămici, iar dacă aceasta ești chiar tu, mă bucur tare mult că urmează să aduci pe lume un pui de om. Naștere ușoară să ai!

Pentru mai multe recomandări, te aștept cu un like pe pagina de Facebook a blogului. Nu uita că pe mine mă găsești pe Instagram, Youtube, Facebook și Pinterest.

Sursa foto - Pixabay

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu