miercuri, 6 iunie 2018

„Grădina de Sticlă” de Tatiana Țîbuleac


O gură de aer proaspăt, care te trezește la viață în diminețile răcoroase de vară, așa e noua carte a Tatianei Țîbuleac – „Grădina de Sticlă”. Am citit-o pe nerăsuflate, căci imediat ce-o iei în mână, nu mai vrei s-o lași. Te cucerește de la primele rânduri: „Mă nasc noaptea, am șapte ani. M-ar lua în brațe, îmi spune, însă are mâinile ocupate...”. 

E o carte dură, în care eroina principală este aproape sacrificată, asemeni lui Iisus Cel răstignit, dar e o carte interesantă, care te ține în suspans. O citești  și nu o poți închide, căci vrei să afli ce istorii ascunde următoarea pagină. 

Se citește ușor, însă pe parcursul lecturii am plâns pentru Lastocika, cea care și-a trăit primii șapte ani la orfelinat, iar următorii – în grădina de sticlă, printre rândurile trandafirii, turcoaz, argintii. A avut o viață numai în chinuri, lipsită de bucurii, crescută de o femeie care a cumpărat-o pentru a  o exploata, violată și rămasă singură cu o fetiță bolnavă. Un chin.

Mi-au plăcut mult descrierile orașului Chișinău. Bănuiesc că, cei care au trăit aici în perioada Perestriokăi, își amintesc fiecare detaliu descris de autoare în „Grădina de Sticlă”. Mie mi-a fost interesant să descoper Chișinăul de odinioară. 

E o carte superbă, plină de emoții, pe care o recomand cu drag!

CITEȘTE ȘI: „BINE de Igor Guzun

Notițe cu creionul
  • Să ai un loc printre oameni nu-i puțin.
  • Câns știi despre el trei lucruri, locul nu te mai alungă.
  • M-aș fi lipit și de-o lamă dacă m-at fi mângâiat și mi-ar fi aruncat pâine.
  • Într-o lună trec: fpamea, arsurile, frica de întuneric, dorul de Olea. Într-o lună, mirosul de orfan iese din piele și poți deveni ce vrei tu.
  • O singură literă a transformat un mesteacăn într-o culoare. Nu cred că am făcut vreodată o greșeală mai frumoasă.
  • Sunt pe lume astfel de oameni care, dacă nu povestesc, n-au cum să trăiască. Pentru ei, pentru acești oameni, mereu frumoși și adeseori nebuni, viața trebuie să fie o poveste.
  • Iată un om, cine știe cât costă un om? Toți spun că cea mai scumpă e viața omului, dar cât anume costă – nu știe nimeni. De fiecare dată când am pus preț pe viața oamenilo din jurul meu, nu mi-a ieșit deloc scump.
  • Ceimai urâți oameni se înconjoară de cele mai frumoase lucruri.
  • Dacă îți cresc țâțele, ascunde-le, că nu-s ochi.
  • Într-un an mă dezvățasem să mă mir, de visat ca un copil nici nu cred că am știut vreodată. Toate în jur erau vechi sau obișnuite. Zilele mai împovărate, nopțile lipsite de vise. În lucruri apreciam trăinicia, la oameni mă atrăgea bogăția.
  • Ce rămâne după un om singur? Nici măcar miros ca după o floare. Niște fraze, scrisori, o părere.
  • Sunt oameni care trăiesc mai bine cu mai puțin: mai puține alegeri, mai puține lucruri și răspunsuri. Când le dai doi în loc de unul – acestor oameni – îi încarci ca pe niște saci.
  • Mai bine e să cheltui bani decât inimă. Banii cresc la loc mai repede.
  • Inima, Lastocika, nu-i unghie, doare. Clar lucru că e mai bine fără inimă, dar cum s-o arunci? Dacă ar arunca omul tot ce îl doare, ar rămâne pe dinăuntru gol ca o păstaie. S-ar usca de viu omul.

Lectură plăcută!

Pentru alte recomandări de carte, te aștept cu un like pe pagina de Facebook a blogului. Pe mine mă găsești pe Instagram, Youtube, Pinterest și Facebook.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu