luni, 11 iunie 2018

Minu Busy Box – materiale educative pentru copii minunați cu părinți ocupați. Iată UNDE le găsești!


Pe Anca Munteanu o știam de pe rețelele de socializare, ea fiind Duola Postpartum în Cluj și creatoare de materiale educative pentru copii minunați cu părinți ocupați. Când îi vedeam postările, mă umpleam de energie și, recunosc, deseori m-am inspirat din activitățile propuse de ea, căci absolut toate sunt pe placul celor mici.

În această primăvară, în timpul vizitei noastre la Cluj, am avut ocazia să o cunosc în realitate și am descoperit o persoană gingașă, calmă și caldă. Le-a dăruit copiilor mei câte o carte marca Minu Busy Box, iar ei se joacă zilnic cu ele. Uneori mă joc și eu, căci sunt tare frumoase. Acestea conțin pagini cu diverse activități, pe care copiii trebuie să le facă în dependență de vârsta care-o au: să sorteze, să identifice culorile potrivite și umbrele, să numere, să continue diverse șiruri, să joace dominouri, să identifice direcții, etc. Datorită cărțuliilor cu activități, copiii își dezvoltă atenția, imaginația, motorica fină, limbajul. De asemmenea, învață să numere, învață culorile, dimensiunile  și figurile geometrice.


Am întrebat-o pe Anca de unde vine pasiunea sa pentru lucrul manual și mi-a spus că de mică adora să croșeteze, să facă haine la păpuși, să taie, să lipească și să deseneze. „Îmi doream să devin educatoare, apoi învățătoare. Mulți ani am uitat de dorințele mele din copilărie. M-am îndrăgostit de chimie și știam că asta vreau să fac. Și am făcut! Doar că, odată cu apariția copiilor, mi-am amintit ce-mi plăcea pe vremuri. Inițial, ca să mă simt utilă (nu doar să schimb scutece și să gătesc), făceam tot felul de obiecte handmade. Le aruncam apoi, nu pentru că nu-mi plăceau, ci pentru că nu aveam nevoie de ele. Aveam satisfacție când le meșteream, însă fiind omul care urăște să țină lucruri inutile, scăpam de ele repede. Am început apoi să fac diverse materiale educative pentru copii și astfel, pasiunea care a început în copilărie, a înflorit odată ce au apărut copiii mei”.


De asemenea, Anca mi-a mărturisit că prima cărticică senzorială a creat-o atunci când nu a mai știut ce activități să-i propună primului său copil.  „În această primavară am făcut primele cărticele, însă m-am hotărât să fac activități educative pentru copii de anul trecut, deși a durat destul de mult să învăț să fac partea grafică.  Mai mult din nevoia mea de mamă de a respira sau de a găti fără vreun copil agățat de picior, am creat cutiile cu activități care au toate materialele incluse, astfel încât să scot cutia când am de lucru sau în timpul călătoriilor lungi. Sunt gândite ca, pe lângă noțiunile de bază, copilul să-și exerseze motricitatea fină și să-și dezvolte atenția. 


Cărticelele sunt ceva nou, idea mi-a venit în timpul unei spitalizări cu fetița mea, pentru că e mai greu să duci cu tine cutia cu activități la spital. Pe lângă asta, mi-am dorit tare mult să ating grupa de vârstă 2 ani. Cred în educația Montessori și știu cât de receptivi sunt copiii până la 3 ani. Activitățile din cutii au diferite materiale auxiliare, cele mai multe interzise micuților sub 3 ani, iar eu nu-mi permit să mă joc cu siguranța nici unui copil. E altceva să-i dau micului meu, pentru că îl urmăresc și știu că și alți părinți sunt atenți la părțile mici, însă nu am cum să garantez pentru nici un părinte care cumpără de la mine și nici pentru o fracțiune de secundă de neatenție. Dar cărțile conțin piese mari, care nu sunt periculoase, spcial gândite pentru copiii sub 3 ani
”.


Ce alte activități mai propune Anca Munteanu copiilor? Ei bine, produsul de bază este Minu Busy Box, cutiile cu activități, dar pentru că și cărțile sunt foarte bine primite, va face în continuare și cărți. „Încerc să le împart pe vârste și pe categorii. Vârsta e orientativă, pentru că fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare. Până acum am atins temele: vara, toamna, iarna și primăvara. Bineînțeles că o sa fie mult mai vastă oferta în viitor, însă în acest moment atât am reușit să fac la acest capitol. Pe lângă aceste produse, mai fac și printabile pentru copii. Și vreau să lucrez și mai mult pe ele, nu doar pentru că ador să le fac, ci pentru că știu că e nevoie de ele. Unele le postez pe pagina mea de Facebook, altele le trimit doar abonaților la newsletter pe blogul meu.  Pentru părinții care au timp și le place să facă asta, vin cu idei de activități. Încă sunt mamă de cel puțin 1 copil 24 din 24, 7 din 7, lucrez noaptea, însă am multe idei pentru viitor. Cresc împreună cu pruncuții mei, dar îmi propun să ajung și la copiii mai mari de 5 ani”. 


Curioasă din fire cum sunt, am vrut să aflu cum sunt primite lucrările Ancăi de către părinți și copii. „Fiind ceva nou pe piață, au fost foarte bine primite. Atât de copii, care pot face activitățile la nesfârșit, cât și de părinți. M-am ghidat mereu dupa copiii mei, încerc să le fac cât mai atractive, dar pun accent pe cunoștințele dobândite și pe abilități practice. Mă gândesc mereu la părinți. Știu că, așa ca mine, există părinți care pun accent pe educația copilului, dar totodată sunt epuizați de treburile zilnice. Și sunt convinsă că dupa ce bei o cafea în  liniște, sau apuci să-ți faci treaba, ești mult mai dispus să petreci timp de calitate cu copilul. Activitățile create de mine tocmai asta sunt, o pauză pentru părinți, dar de calitate pentru copii.  Deși mi-am propus să fac activități pentru copii minunați cu părinți ocupați, activitățile au fost nesperat de bine primite și de educatoare. Multe mi-au cerut activități pentru inspecții sau pentru lecții și  recunosc, nu mă așteptam la asta” .


Absolut toți cei care au văzut cărțuliile la copiii mei, ne-au întrebat de unde le avem și cum pot face rost de ele. Dacă și tu vrei pentru copilul tău o astfel de cărțulie, o cutie cu activități sau printabile, tot ce trebuie să faci este să-i scrii Ancăi și ea îți va spune cum pot ajunge acestea în familia ta. Pe Anca o găsești AICI, AICI și AICI.




Pentru alte recomandări, te aștept cu un like pe pagina de Facebook a blogului. Pe mine mă găsești pe Instagram, Youtube, Pinterest și Facebook.

Toate fotografiile din acest articol au fost realizate de Pavel Curagău, pe care-l găsești AICI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu