vineri, 1 iunie 2018

Povestea hainelor purtate de mai mulți copii la rând


Cu excepția lingeriei, eu foarte rar am cumpărat haine copiilor mei. Și nu din motivul că nu îmi permit (deși recunosc: aceste haine chiar au uneori prețuri exagerat de mari), ci pentru că, de când erau încă micuți, am tot primit în dar haine  de la rude și prieteni (noi sau purtate de copiii acestora), astfel încât nu am simțit nevoia să le cumpăr eu haine. Nu cred că aceasta e o dovadă de sărăcie și voi continua să-mi îmbrac copiii în hăinuțe pe care le-au purtat și alții copii.  

Întotdeauna am acceptat cu mare plăcere hainele pe care mi le-au dat vecinele, cumetrele sau cumnatele. Pentru că fiecare haină costă bani și, dacă e în stare bună și mai poate fi purtată, de ce să ajungă la gunoi?

La rândul meu, hainele care încă mai pot fi purtate, le dau în dar mai departe, rudelor sau chiar oamenilor necunoscuți. Sunt pline grupurile de pe rețelele de socializare de cazuri de familii social-vulnerabile, care chiar se bucură de fiecare hăinuță primită. 

Pe lângă aceste haine, copiii mei mai poartă câteva care nouă, părinților, ne sunt foarte dragi și de care ne leagă multe momente frumoase. Sunt câteva cămăși pe care le-a purtat Sergiu când era mic, rochițe de la verișoara de 20 de ani și alte rochițe de la sora mea de 14 ani. Sunt haine care poartă în spatele lor o poveste și de fiecare dată când sunt îmbrăcate, ne trezesc amintiri. 

Eu mi-aș dori să pot păstra unele haine pe care le poartă acum Cecilia și Stelian, pentru a fi  îmbrăcate de copiii lor, dar nu am suficient spațiu de depozitare, așa că mă bucur să-i văd pe alți copii îmbrăcați în ele. Și de fiecare dată, atunci când le dăruiesc, le spun mămicilor că, în cazul în care nu le vor purta micuții sau le vor fi mici, să le dea altor copii, care se vor bucura de ele. Pentru că DAR DIN DAR SE FACE RAI!

Tu ce faci cu hainele mici ale copilului tău?

Nu uita să apreciezi cu un like pagina de Facebook a blogului. Iar pe mine mă găsești pe Youtube, Instagram, Pinterest și Facebook.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu