joi, 9 august 2018

Sfaturi pentru părinți din cartea pentru copii „Fetița căreia nu-i plăcea numele său” de Elif Shafak

 
Într-un articol anterior am scris despre cât de mult mi-a plăcut cartea „Fetița căreia nu-i plăcea numele său” de Elif Shafak, pe care am citit-o în luna februarie. E o carte frumoasă, cu o poveste interesantă și cu învățăminte importante atât pentru copii, care sunt învățați să iubească lumea cărților, cât și pentru cei maturi. În acest articol am decis să-ți prezint câteva  dintre sfaturile pe care le-am desprins dintre paginile cărții, sfaturi de care ar trebui să țină cont fiecare părinte, dacă își dorește o relație armonioasă cu cei mici.

Să fim mai înțelegători: 
  • Uneori e foarte greu să le explici ceva celor mari.
  • Știa că, dacă pune o astfel de întrebare, mama ei avea să râdă din nou de ea și să spună: „Minte de copil!”.
  • De ce oare cei mari le dădeau copiilor numele care le treceau prin minte? Unele lucruri făcute de adulți o minunau.
  • Știa că uneori cei mari nu-și pot exprima clar sentimentele. În schimb, își arată dragostea prin lucruri mărunte. Să prepari mâncarea preferată a cuiva înseamnă să-i spui „Te iubesc”. Fata a luat-o pe mama ei de mână și a zâmbit. „Și eu te iubesc”, a zis ea încet.
 
Să fim atenți la ceea ce spunem: 
  • Nu înțelegea cum de mama ei spunea mereu astfel de lucruri: Dacă nu îți faci lecțiile, ele se vor supăra pe tine, dacă nu mănânci, mâncarea se va supăra pe tine, dacă nu îi inviți pe vecini la tine acasă, se vor supăra pe tine, dacă atunci când mergi în vizită nu mănânci tot ce ți s-a servit, gazdele se vor supăra pe tine... Parcă tot timpul îi era teamă să nu se supere cineva pe ea. Oare acesta era motivul pentru care mama ei se dădea în fiecare zi cu același ruj și își lega părul numai într-un fel anume? Îi era teamă că hainele și cosmeticele ei se vor supăra pe ea?
  • Sakiz Sardunya s-a făcut că nu-l aude. Așa sunt unii oameni. Vor mereu să îi supere pe alții, spun vorbe care deranjează. Cel mai bine e să nu iei în seamă astfel de persoane.
  • „Ai să înțelegi când ai să crești”, îi spusese domnul Hasan. Lui Sakiz Sardunya nu-i plăcea nici această vorbă. Adică trebuia să așteăpte zece ani ca să înțeleagă ceva? De ce nu îi explicau acum?
 
Să fim atenți la ceea ce facem:  
  • Oamenii erau atenți cu casele lor, dar se purtau urât cu orașul în care locuiau. Azvârleau cutii goale pe geamurile mașinilor, aruncau pe jos coji de semințe, dupa picnic nu âși strângeau gunoaiele. Cum de puteau acasă să fie atât de curați, iar pe stradă atât de nepăsători?
 
Să fim mulțumitori: 
  • ...Le hrănea numai cu mâncare specială. Și le mai dădea comprimate de calciu ca să li se îngroașe carapacea. Pentru că, dacă nu aveau o carapace sănătoasă, nu se puteau apăra. Cine știe, poate că și oamenii sunt la fel. Da, nu au carapace, dar trebuie să fie puternici în fața greutăților vieții.
  • Sakiz Sardunya era mulțumită că pământul e rotund. Bine că nu e triunghiular sau dreptunghiular. Sau pătrat. Sau pentagonal. Sau eneagonal.  Sau în formă de prismă. Bine că nu are colțuri ascuțite. Fiind rotund, pământul poate fi îmbrățișat mai ușor. Toate locurile se află la aceași distanță. Omul poate să-l străbată când pe jos, pe uscat, când înotând prin mări. Dacă ești pasăre, poți să zbori de la un capăt al lumii la celălalt. Când obosești, poți să faci o pauză și să te împrietenești cu celelalte păsări. Din fericire, nu e nevoie să fii pasăre ca să poți călători prin lume.
 
Să ne amintim de copilărie:  
  • Ce greu e să fii copil! Dacă ar fi fost mare, ar fi avut serviciul ei, casa ei. În fiecare dimineață, în loc să meargă la școală, ar fi mers la birou. Ce frumos! Nu ar fi trebuit să urce în microbuzul școlii alături de persoane pe care nu le suferea. Serile, putea să se uite la televizor atât cât și-ar fi dorit, ar fi putut să meargă la culcare la orice oră ar fi vrut. Nu ar fi avut deloc teme. Viața celor mari era mai ușoară. Ei nu erau conștienți de asta. Pentru că uitaseră prin ce trecuseră în copilărie. Dacă și-ar fi amintit, ar fi înțeles cât de norocoși sunt. Dar ei se plângeau mereu.
 
Să înțelegem că nu le putem ști pe toate: 
  • Uneori și cei mai buni elevi iau note mici. Uneori și cei mai deștepți greșesc. Așa cum au zis străbnii noștri, un om e mai presus decât celălalt. Adică nimeni nu știe totul. Chiar dacă tu ai cunoștințe deosebite în ceea ce privește un subiect, sigur există cineva care știe mai multe decât tine.
 
Părerea copiilor contează: 
  • Chiar dacă a protestat, nu a ascultat-o nimeni. Nu era corect. Mama și tatăl ei luaseră din nou o decizie fără să-i ceară părerea. Sakiz Sardunya a promis în sinea ei că, atunci când va crește și va fi mamă, își va aasculta întotdeauna copiii. Nu va spune „îhî, îhî” pentru ca apoi să-și vadă de treaba ei.
 
Puterea exemplului contează:  
  • Cei mari le spuneau mereu celor mici: „Să citești cărți, copilul meu!”. Dar, dacă tot le dădeau atâta importanță cărților, ei de ce nu citeau?
  • Să ne jucăm cu copiii, să-i îndemnăm să citească: Cum să li se dezvolte imaginația copiilor care nu se joacă pe stradă, care nu citesc cărți acasă?
  • Copiii nu mai citesc cărți ca înainte, nu mai visează, nu se lasă în voia imaginației ca înainte. Tot timpul se joacă la calculator.
 
Părerea altora nu contează:  
  • Nu este atât de important ce gândesc alții despre tine. Oamenii pot râde de cineva fără să aibă un motiv anume. Dar asta este problema lor. Nu a ta. Tu trebuie să fii uternic și calm. Atunci nici o vorbă nu te va mai supăra.
  • Iubește-te: Nu e important să te iubească  toată lumea. Întâi de toate, tu trebuie să te iubești pe tine. Dacă tu vei fi împăcat cu tine, prietenii tăi se vor înmulți.
  • Înlăuntrul tău se află cineva care te va înțelege mereu.
  • Nu e nevoie să mergeți în altă parte ca să adunați idei. Cele mai frumoase idei le puteți găsi chiar în voi.
 
Să nu renunțăm: 
  • Nu renunțați! E greșit să renunțați! Continuați-vă drumul! Dacă renunțați încă de la prima înfrângere, nu veți putea înainta deloc. Omul nu trebuie să se supere imediat. Trebuie să muncească mai mult.
 
Să învățăm să pierdem:  
  • În viață nu există drum ușor. Orice cale ar fi ales ei, aveau să întâlnească mereu obstacole și greutăți. Da, fiecare cărare are probele ei. De fapt, asta nu  e ceva atât de rău. Cel mai important e ca fiecare om să facă tot ce-i stă în putință ca lucrurile să iasă bine. Și în plus, nu trebuie să câștigi mereu. Omul are multe de învățat și atunci când pierde. Și dacă a învăța este un câștig, înseamnă că omul câștigă și atunci când pierde.

Tu ai citit această carte? Cum ți-a părut?

Te aștept cu un like pe pagina de Facebook a blogului. Iar pe mine mă găsești pe Instagram, Pinterest, Youtube și Facebook.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu