luni, 1 iulie 2019

„Fă-ți patul” de William H. McRaven


Trebuie să recunosc, atunci când am cumpărat această carte, nu am citit nici o recenzie despre ea. Credeam că e una dintre cărțile despre organizare, pentru că ceea ce scrie pe copertă – „Lucruri mărunte care pot să-ți schimbe viața... și, poate, lumea” – la asta m-a dus cu gândul. Dar nu, e o carte motivațională, care spune că „Dacă vrei să schimbi lumea, începe prin a-ți face patul”.

Având alte așteptări de la ea, m-am impus să o citesc, pentru că eram curioasă cum o simplă acțiune, aceea de a-ți face zilnic patul, îți poate schimba viața. Ei bine, totul constă în perseverență, să faci lucrurile cu pași mărunți, dar siguri, fără a te abate de la calea ta. Cam asta este ideea principală a cărții.

Autorul spune că „Dacă vă faceți patul în fiecare dimineață, veți îndeplini prima sarcină a zilei. Ea vă va da un mic sentiment de mândrie și vă va încuraja să îndepliniți încă o sarcină, apoi încă una și încă una. Până la sfârșitul zilei, acea primă sarcină îndeplinită se va fi transformat în numeroase îndatoriri duse până la capăt. În plus, grija de a vă face patul va întări faptul că, în viață, lucrurile mărunte contează. Dacă pe ele nu le puteți face corect, niciodată nu veți reuși să faceți lucrurile mari așa cum se cuvine. Iar dacă se va întâmpla să aveți o zi groaznică, vă veți întoarce acasă la un pat făcut – făcut de voi – și asta o să vă îmbărbăteze că mâine va fi mai bine.”

E o carte bună, una din acele cărți care te motivează să faci lucrurile mai bine, să fii mereu pozitiv și să gândești larg, în perspectivă.

NOTIȚE CU CREIONUL
  • Viața cotidiană are și ea nevoie de organizare. Nimic nu înlocuiește forța și mângâierea pe care ți le oferă credința, însă, câteodată, simplul gest de a-ți face patul poate să-ți dea imboldul necesar pentru a-ți începe ziua și satisfacția de a o sfârși așa cum se cuvine.
  • Nu poți vâsli de unul singur. Găsește pe cineva cu care să-ți împarți traiul. Fă-ți cât mai mulți prieteni cu putință și nu uita niciodată că succesul tău depinde de ceilalți.
  • Nu contează mărimea labelor de înot, ci doar cea a inimii pe care o ai.
  • Viața nu e dreaptă și, cu cât înveți mai repede lucrul ăsta, cu atât mai bine o să-ți fie.
  • E ușor să-ți pui insuccesul în viață pe seama unei forțe din afară, să renunți la orice încercare crezând că destinul ți se împotrivește. E ușor să crezi că locul în care ai fost crescut, felul în care s-au purtat părinții cu tine, școala pe care ai urmat-o, sunt singurele lucruri care-ți determină viitorul.
  • Țelul nostru, pe care îl considerăm nobil și onorabil, ne dădea curaj, iar curajul e o calitate remarcabilă. Nimeni și nimic nu-ți poate sta în cale. Fără el, alții îți vor stabili drumul pe care să înaintezi. Fără el, vei fi la mila tentațiilor vieții. Fără el, oamenii ar fi stăpâniți de tirani. Fără curaj, n-ar putea înflori nici o societate măreață. Fără curaj, tiranii din întreaga lume ar ajunge la putere. Dacă ai curaj, poți atinge orice țel. Dacă ai curaj, poți sfida și înfrânge răul.
  • Tiranii sunt toți la fel, fie că e vorba despre cei din curtea școlii, de la locul de muncă sau din fruntea unei țări, pe care o conduc prin teroare. Lor le priesc teama și intimidarea. Își câștigă forța de la cei timizi și slabi de înger. Sunt ca rechinii, care simt frica în apă. Vor începe să dea târcoale, pentru a vedea dacă prada opune rezistență. Vor cerceta, ca să vadă dacă victima e neputincioasă. Dacă nu-ți iei inima în dinți pentru a ține piept, te vor ataca.
  • Toți trecem prin momente întunecate în viață. Dacă e vorba despre trecerea în neființă a unui om drag, atunci altceva îți zdrobește spiritul și te face să-ți pui întrebări cu privire la propriul viitor. În acele clipe negre, caută în adâncul tău și fii cât poți tu de bun.
  • În viață te vei confrunta cu numeroase Circuri. Vei plăti pentru eșecurile tale. Dar dacă vei persevera, dacă vei lăsa ca acele rateuri să te întărească și să-ți servească drept învățătură de minte, atunci vei fi pregătit să faci față celor mai dificile momente.
  • Nădejdea e cea mai mare forță din univers. Cu ea poți să îndemni națiuni spre măreție. Poți să-i ridici pe cei asupriți. Poți să alini durerea unei pierderi insuportabile. Uneori, pentru a schimba ceva, nu-i nevoie decât de un singur om.
  • Dacă renunți, o să regreți pentru tot restul vieții. Nimic nu devine mai ușor dacă te dai bătut.
  • Viața e plină de momente dificile. Dar, undeva în lume, cineva o duce mai rău decât tine. Dacă-ți umpli zilele plângându-ți de milă, necăjindu-te din pricina felului în care ai fost tratat, jelindu-ți soarta, dând vina pe cineva sau pe ceva din afară pentru situația în care te afli, atunci viața o să-ți fie lungă și grea. Pe de-altă parte, dacă refuzi să renunți la visurile tale, dacă ții capul sus și rămâi puternic împotriva adversităților, atunci viața o să-ți fie așa cum ți-o faci. Iar tu poți s-o faci grozavă!
  • Înțelege că viața nu e corectă și deseori vei eșua. Dar, dacă-ți asumi unele riscuri, dacă ridici capul când vremurile sunt grele, dacă înfrunți tiranii și le dai speranță celor asupriți, dacă niciodată, dar absolut niciodată nu te dai bătut, atunci o să-ți schimbi în bine viața ... și, poate, lumea!
  • Nu contează dacă sunteți bărbați sau femei, nu contează care vă sunt rădăcinile etnice ori religioase, nu contează ce orientare sau statut social aveți. Lucrurile cu care ne luptăm pe lumea asta sunt asemănătoare, iar lecțiile despre cum să le înfrângem și să mergem mai departe, schimbându-ne pe noi și pe cei din jur, ni se aplică tuturor în egală măsură.

Recomand cartea cu drag! Eu am cumpărat-o de pe elefant.md.

Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l ca să afle și prietenii tăi despre „Fă-ți patul” de William H. McRaven.

Te aștept și pe pagina de Facebook a blogului, acolo unde vin zilnic cu postări utile și interesante. Să știi că mă mai găsești și pe Instagram, Pinterest, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu